miercuri, 14 octombrie 2009

9 octombrie 2009

A venit vremea de o nouă iesire pe Someș. Mă găndesc oare cine ar fi dispus să vină cu mine. Dau câteva telefoane, dar un prieten e la lucru, altul e plecat din Cluj. Până la urmă dau de Răzvan care tocmai a ieșit de la facultate și zice hai să facem o încercare. Facem planul de luptă, e ora 1 jumate, la 2 si ceva pornește din Zorilor si când se urcă pe 43 îmi face un apel. Până să se pregătească el, mai mănânc si eu ceva si mă găndesc unde ar fi cel mai bun loc să încercăm. Cu câteva zile inainte am fost cu Dănuț intr-o zonă nouă pentru mine și am zis că astăzi e momentul să o iau la întrebări cu Mitchell-ul ultralight. Până să mânc, mai stau un pic pe computer, îmi pregătesc un sandwich și sună telefonul, Răzvan e pe drum. Echipare ca la armată si rapid în stație. Prind autobuzul din zbor, Răzvan numa râde când mă vede cum pedalez dupa el. Coborâm în Grigorescu, iau o sticlă de apă minerală de la ultimul chioșc si suntem gata să ne despărțim de oraș.
Este ceva de mers pe jos dar merită cu prisosință. Înainte ca să ajungem la Someș, trecând pe langă lacuri vedem o mârlită la suprafata apei si nu rezist ispitei să-mi montez combo-ul lansetă Mitchell – mulinetă Okuma Avenger. Răzvan primește Shimano-ul cu o mulinetăMitchell. Până ne fâtâim si îi arăt peștele, acesta se sperie, dar totusi încerc câteva lanseuri care nu au nici un rezultat. Ne iau un pic poveștile și ajungem să ne jucăm cu o lupă să vedem dacă reușim să aprindem un smoc de iarbă la lumina soarelui. Ne trezesc din discuția noastră doi pescari care trec în viteză pe lângă noi, grăbindu-se, judecând după sculele din mâinile lor spre locuri cu stiucă. Lăsăm lacurile in urmă, sunt prea invadate de vegetatie ca să poți face o lansare cu vreo nalucă. Dupa ce ajungem pe malul Someșului trecem puntea, si coborâm pe malul apei. O scurtă inspecție în cutia cu năluci și un Ugly Duckling de 2.5 fire tiger blue ajunge la capătul firului prins cu o agrafă antirăsucitoare.
Răzvan alege un salmo hornet.
Someșul e foarte frumos, mic, curat, așa cum îmi place mie. Bulboană după bulboană, locuri superbe, care țin pești peste tot. Intru un pic in apă să pot lansa până sub malul opus, prima lansare, primul atac. Semn bun. Doar un semn. Alt atac nu vine. Mult nu insist, sunt locuri destule, timp nu mai prea avem mult. Mergem mai in jos. Încă un atac. La următorul lanseu apare si bibanul urmărind năluca. Încă un lanseu. De această data îl ridic la mal. Nu e mare dar e frumos. Un pupic si a plecat înapoi. Abia apuc sa îi dau drumul ca Răzvan mi-l și arată pe fratele lui care își făcea veacul un pic mai în jos. Deocamdată atât.
Mergem mai jos, este un copac prăbusit în apă. E la vreo 2 metri de mal pe o lungime de vreo 7-8 metri. Apa se întoarce după el. Dincolo de el curent puternic, prea puternic pentru voblerul meu. Răzvan merge până la capătul lui. Eu mă opresc. După câteva lanseuri fără nici o urmare, mă concentrez un pic și lansez la un deget de copac. Nu apuc să fac două tururi de manivelă că simt încordarea din fir. Primul clean poposește pe mal. O poză rapidă, un pupic, si peștele s-a și reîntors în casa sa. Ne continuăm drumul pe malul Someșului în jos. Dăm de un mic pârâias. Eu cobor pe el către Someș, Răzvan merge pe cărare în jos. După câteva alunecări și după ce îmi umplu cizmele cu pământ pe malul abrupt, ajung la malul apei.
Locul pare promițător. Câteva pietroaie deviază curentul puternic al apei, formându-se o porțiune mai lină. Apare si Răzvan care, după ce a ocolit un pic pe cărare, stă chiar pe butucul din spatele meu. Încercăm amândoi, dar locul rămâne la stadiul de promițător, adică fără rezultate. Eu mai insist un pic după ce Răzvan a trecut mai încolo. Tot nimic. Până la urmă mă hotărăsc să plec. Încerc să mă urc pe butucul pe care a stat Răzvan, dar nu mă aleg decât cu o bucată de lemn putrezită in mână, și reușesc să pun palma pe o grămadă de urzici. Hmmmmmm. Măcar nu o să am reumatism când o sa fiu mai bătrân. În schimb văd niște urme lăsate de o vidră pe jos. Nu am ce face trebuie să mă întorc pe unde am venit.
Îl găsesc pe Răzvan ceva mai jos, dar continui să merg până la locul următor. Aici apa a rupt o bucată mare din mal și s-a format o bulboana serioasă. Și locul acesta pare promițător. Încerc, dar nici aici nu am atac. Observ în schimb cu coada ochiului dincolo de curentul puternic din mijlocul râului, sub o tufă de alun, un cerculeț subtil. Acolo stau deci. Urmăresc o vreme locul si, încet încet, încep să deslușesc câte o coadă de clean, câte un cerculeț la suprafața apei. Muscîresc pești. Lansez. Nu ajunge până pe partea cealaltă. Mai lansez o dată, de data asta pică in apă chiar lângă tufa de alun. Mult nu pot recupera, vreo 2 metri, ca dupa aceea ajunge în curentul de pe mijloc. Noroc că tufa e chiar un pic mai încolo de limita maximă a lanseului meu. La următoarea lansare am primul atac, dar forțez peștele în curent și scapă. Încerc din nou, peștii sunt tot acolo, nu s-au speriat. Văd două cozi, numa așa îi diferențiez, că ochelarii polarizanți nu îi am la mine. Lansez înaintea lor și atacul survine aproape instant. De data aceasta nu mă grăbesc și cleanul trece prin curent foarte cuminte. Îl las un pic să se odihnească după efortul depus în curent si îl rog să poposească pe mal lângă mine pentru o scurtă sedință foto. L-am convins ușor, i-am promis ca nu durează nici un minut si poate să plece înapoi la treburile lui. Promisiunea e promisiune, mă și țin de ea. Deja sunt mulțumit, chiar dacă nu aș mai prinde nimic. Nu e nimic mai frumos decât o zi petrecută pe malul apei.
Între timp apare și Răzvan pe malul de deasupra mea, arată ca un cercetaș indian în misiune.
Peștii încă sunt acolo, mai încerc de câteva ori. Până la urmă unul dintre ei se hotărește sa vadă ce îi cu bucata aia de plastic ce se plimbă in fața lui, și pune gura pe el, dar îl forțez din nou si scapă și ăsta. Altu nu mai vine.
Mă urc pe mal si ne continuăm drumul. Următorul loc e al lui Răzvan. După aceea urmează încă un loc aproape identic cu cel în care am fost mai înainte, diferența fiind că tufa de pe malul celălalt e cu mult in afara razei mele de acțiune. Încerc totuși dar fără rezultate. Ne hotărâm să ne odihnim aici un pic. Până impărțim sandwichul și o mandarină, mai pun un apus de soare superb pe cardul de memorie din aparatul foto.
Dacă nu ar fi mormanele de gunoaie aduse de apă, parcă am fi undeva într-o poveste.
Când urcăm pe mal găsim un măr, al cărui fructe coapte poposesc în buzunarele noastre.
La capătul malului abrupt, găsim un gropan cu apa lină. Peștii sunt aici, îi vedem. Lansăm din spatele unei tufe dar ne au văzut. Nu degeaba se zice despre clean, că este peștele cu o mie de ochi. Mai insist o dată și apare un biban după voblerul meu. La următoare lansare atac. Acuma facem cunoștință. Când să îl eliberez se zbate si îl scap pe mal. Se rostogolește până aproape în apă, trebuie să cobor malul să-l ajut în străduința sa de a ajunge în elementul său. Mai lansez o dată, incă un biban face cunostință cu mine. La următoarea altul. La fiecare recuperare pește. Recital. Acum își arată calitățile Mitchell-ul meu. Se agață aproape singur bibani. Alunec și pică o piatră în apă. O vreme pauză totala. Eu insist, peștii nu. Răzvan se plictisește și pleacă. Eu mai încerc o ultimă oară și insistența mea dă roade, un biban se prezintă la apel. Eliberez, mai prind unul, la a treia lansare nu mai prind nimic și plec după Răzvan. Îl găsesc mâncând mure. Cărare nu mai este, trebuie să înaintăm într-o junglă deasă până la următorul loc. Aici reușesc performanța să scot un scutec aruncat de cine știe când în Someș. Mergand mai departe ajungem lângă o statie de pompare a apei. Aici este un gropan cu o cioata scufundată. După câteva lanseuri de tatonare, de a lungul golfuletului mă hotărăsc să dau chiar lângă cioată. Atacul e aproape instant dar tot ce reușesc să văd numai o burtă galbenă, cred că a fost un biban serios. Bibanii sunt acolo, ne urmăresc nălucile, dar nu atacă. După o vreme nici nu le mai urmăresc. Mi-am notat locul în gps-ul meu cenușiu, ăla mare o să fie și data viitoare acolo. Aici Someșul trece pe lângă alte lacuri de dimensiuni mici dar în care mișună clenii.
Până acum nu mi-am schimbat ugly-duckling-ul, dar a venit momentul ca să încerc cu un popper, apa din lacuri fiind invadată aproape complet de brădiș. Lansez, peștii urmăresc năluca, o atacă dar cred că ancora este prea mare pentru ei.
Trecem înapoi pe Someș și schimb popperul cu un salmo hornet roz dar fiind aproape pe înserate după ce reușesc să prind o creangă, renunț. Mai dau de câteva ori și pe următorul lac, pe care prind la primul lanseu un biban cam de mărimea voblerului.
Nu mai mergem pe traseul pe care am venit, ci iesim la Polus exact la timp să prindem următorul 43 ce ne duce acasă.
Vă las pe voi să decideți dacă a meritat să ies din casă, sau, poate, mai bine stăteam în fata calculatorului.
Ce ziceti?

joi, 1 octombrie 2009

Operatiunea monstrul I

Operatiunea Monstrul


Tot mergand la pescuit pe niste lacuri din apropierea locuintei am avut ocazia sa vad un crap foarte mare. Pescuiesc pe lacurile astea de la varsta de 5 ani, aici mi am facut ucenicia in pescuit. Tata era mi a insuflat aceasta pasiune el fiind si vanator si pescar deopotriva. Ma lua cu el mereu si la vanatoare si la pescuit. Cred ca primul lucru pe care il tin minte este o partida la pescuit pe lacul Tarnita, unde am prins un pastrav, nu cred sa fi avut mai mult de 3-4 ani. Dupa o vreme vazand ca incercam sa imi fac cu un prieten carlige din ace de gamalie si fir din ata , cum vazusem la Luis de Funes intr-un film, mi a facut un bat de alun in varful caruia era legat firul cu pluta. Fiind mic nu si mergand singur la pescuit nu ma lasa cu scule scumpe deoarece putea sa mi le ia cineva. Si incet incet am inceput sa prind pesti rosioare, bibani, stiuci, cleni. Mergand la pescuit am inceput sa imi imbunatatesc `armamentul` din dotare. Nu mai legam firul de varful batului ci ii faceam inele din sarma si ii bateam 2 cuie. Multe rosioare si stiuci am prins asa. La stiuca foloseam struna de otel din cablul de frana de la bicicleta. Mai apoi dupa 90 am mai crescut un pic si imi dadea tata si scule mai performante. Asa am inceput sa descopar pescuitul cu naluci. Am avut un prieten plecat in suedia care mi a aratat primele naluci suple atunci le ziceam twistere. Cred ca vreo zece ani alta naluca nu am folosit dar prindeam stiuci cu ele mereu.
De crapul asta mare stiam mai demult si auzisem ca mai trasese dar nimeni nu a reusit sa-l scoata pe mal. Intr o zi vazandu-l din nou cum se plimba la suprafata mi am pus in gand sa l prind. Am un prieten foarte bun, Danut , cu care ma duc la pescuit de cand eram copii, si i am zis si lui, hai sa l prindem. Ne am facut planul de bataie: el stand foarte aproape ii revenea sarcina de a momi in fiecare dimineata si seara. Am fiert porumb si am cumparat conserva de porumb dulce. El mi a spus ca a mai vazut inca un crap pe un lac alaturat dar acela era ceva mai mic. Am momit pe ambele lacuri o saptamana fara ca sa pescuim deloc pe ele, nu am momit departe, lacurile fiind relativ linistite, am momit la o distanta de aproximativ 2 3 metri de mal.
Se termina saptamana de momit, dimineata cand crepa de ziua eram prezent pe lac. Danut urma sa vina un pic mai tarziu. In gandul meu, sigur nu imi trage ala mare, hai sa vad, prind vreun caras sau rosioara, destept ce sunt dau la pluta cu fir de 0.20 momeala folosesc porumb dulce din conserva. nu cred ca am asteptat mai mult de 10 minute si vad ca imi porneste pluta. Intep, dar simt ca ceva imi smulge batul din mana, incerc sal opresc dar e imposibil pestele o ia direct in bradis. Am incercat sa-l intorc, tot ce mam ales din incercarea mea fiind firul care flutura lin in aer. Am refacut montura stiind ca nu o sa-mi mai traga monstrul si am prins un clean de vreo 5- 600 de grame. Intre timp apare Danut si ii povestesc ce s-a intamplat. Mai pescuim un pic si ne mutam pe celalat lac. Eu nu am mai vrut sa dau ca eram sigur ca firul nu rezista ambele lacuri fiind invadate complet de vegetatie, danut zice hai sa-ncercam face adancimea de vreo un metru si jumate si da si el la boaba de porumb, momim si incepe sa prinda rosioare. Intre timp vedem ca crapul a sosit, incep sa se vada bule de aer cum se ridica la suprafata si cum se atinge de bradis. Mai prinde danut vreo 2 rosioare de o palma. Intre timp vin 2 copii la pescuit si unul ne cere o rosioara. Danut merge sa ii dea si imi lasa undita mie. Ii dau un pic de adancime cat sa fie pe fund si, aceeasi intamplare, pluta porneste fara ca sa l pot ori crapul cum incerc sal opresc poc si firul iar imi flutura in aer.
Zilele care au urmat am continuat sa momim fara a pescui. Erau semne clare ca pestii sunt acolo, deoarece boabele de porumb dispareau zi dupa zi. Dupa o saptamana am incercat din nou. Dar de data asta m am inarmat cu fir textil de 20 de kg ca sa contracarez efectele vegetatiei abundente. Seara dupa ce s-a intunecat merg din nou cu Danut si cu inca un prieten si plasam cate-o montura snowman pe ambele locuri momite. Locurile fiind la o distanta considerabila unul de altul le verificam pe rand. Eu prevazator cum sunt am legat undita de o tufa de alun pe malul apei ca nu se stie niciodata. Dupa o ora doua am adormit, am avut o zi epuizanta inainte. Cand ne trezim si verificam firul derulat in intregime de pe mulineta si undita cu tufa trasa inspre apa. Ce sa intamplat in continuare va voi povesti data viitoare.

miercuri, 30 septembrie 2009

Cleanul si edili

30 septembrie 2009
Am iesit azi dupa masa la pescuit pe Somes in Cluj pe sectorul dintre podul Garibaldi si teatrul maghiar sa vad daca mai plutesc voblerele mele. Somesul a fost mic si curat dar datorita proiectului de amenajare a malului imediat de la teatrul maghiar in sus este o zona cu apa adanca si lina. De la podul pietonal in jos incepe un repezis la capatul caruia am avut 2 atacuri de clean la rotativa mepps aglia fluo 0, un atac survenind chiar langa mal. Mai jos nu am reusit sa merg si de acolo am pornit spre amonte. Am incercat de la salmo si ugly duckling la voblere hand made dar nimic nu a mai reusit sa scoata clenii din apatie. E drept ca am ajuns destul de tarziu pe malul apei pe la 4 si ceva.
Toti pescari pe care i-am intalnit erau pescari de stationar, in cel mai clasic stil, momind cu paine si pescuid cu viermusi la bologneza. Rezultate mai cate o fata mai nimic, bineinteles ca au retinut toti pestii ca doar si pisica trebuie sa manance ceva, chiar daca pestele nu cred ca depasea degetul mic. Intr-un loc am vazut si scobari unul chiar frumos pe la 600 700 de grame.Ceea ce ma deranjeaza foarte tare este ca edililor nostrii si proiectantilor de asemenea le place sa faca lucruri fara rost si si planificate gresit. Au reusit betoneze tot malul somesului intr-un efort financiar intens, cu sau fara rost, asta mai ramane de stabilit, si nu se fi gandit nimeni, dar absolut nimeni, ca macar sa puna din cand in cand o scara, la 50 sau la 100 de metri , de metal, nu trepte, dar daca cade cineva in apa sa aiba posibilitatea de a iesi de acolo, ca nu cred sa fi costat foarte mult in plus la valoarea proiectului.