miercuri, 14 octombrie 2009

9 octombrie 2009

A venit vremea de o nouă iesire pe Someș. Mă găndesc oare cine ar fi dispus să vină cu mine. Dau câteva telefoane, dar un prieten e la lucru, altul e plecat din Cluj. Până la urmă dau de Răzvan care tocmai a ieșit de la facultate și zice hai să facem o încercare. Facem planul de luptă, e ora 1 jumate, la 2 si ceva pornește din Zorilor si când se urcă pe 43 îmi face un apel. Până să se pregătească el, mai mănânc si eu ceva si mă găndesc unde ar fi cel mai bun loc să încercăm. Cu câteva zile inainte am fost cu Dănuț intr-o zonă nouă pentru mine și am zis că astăzi e momentul să o iau la întrebări cu Mitchell-ul ultralight. Până să mânc, mai stau un pic pe computer, îmi pregătesc un sandwich și sună telefonul, Răzvan e pe drum. Echipare ca la armată si rapid în stație. Prind autobuzul din zbor, Răzvan numa râde când mă vede cum pedalez dupa el. Coborâm în Grigorescu, iau o sticlă de apă minerală de la ultimul chioșc si suntem gata să ne despărțim de oraș.
Este ceva de mers pe jos dar merită cu prisosință. Înainte ca să ajungem la Someș, trecând pe langă lacuri vedem o mârlită la suprafata apei si nu rezist ispitei să-mi montez combo-ul lansetă Mitchell – mulinetă Okuma Avenger. Răzvan primește Shimano-ul cu o mulinetăMitchell. Până ne fâtâim si îi arăt peștele, acesta se sperie, dar totusi încerc câteva lanseuri care nu au nici un rezultat. Ne iau un pic poveștile și ajungem să ne jucăm cu o lupă să vedem dacă reușim să aprindem un smoc de iarbă la lumina soarelui. Ne trezesc din discuția noastră doi pescari care trec în viteză pe lângă noi, grăbindu-se, judecând după sculele din mâinile lor spre locuri cu stiucă. Lăsăm lacurile in urmă, sunt prea invadate de vegetatie ca să poți face o lansare cu vreo nalucă. Dupa ce ajungem pe malul Someșului trecem puntea, si coborâm pe malul apei. O scurtă inspecție în cutia cu năluci și un Ugly Duckling de 2.5 fire tiger blue ajunge la capătul firului prins cu o agrafă antirăsucitoare.
Răzvan alege un salmo hornet.
Someșul e foarte frumos, mic, curat, așa cum îmi place mie. Bulboană după bulboană, locuri superbe, care țin pești peste tot. Intru un pic in apă să pot lansa până sub malul opus, prima lansare, primul atac. Semn bun. Doar un semn. Alt atac nu vine. Mult nu insist, sunt locuri destule, timp nu mai prea avem mult. Mergem mai in jos. Încă un atac. La următorul lanseu apare si bibanul urmărind năluca. Încă un lanseu. De această data îl ridic la mal. Nu e mare dar e frumos. Un pupic si a plecat înapoi. Abia apuc sa îi dau drumul ca Răzvan mi-l și arată pe fratele lui care își făcea veacul un pic mai în jos. Deocamdată atât.
Mergem mai jos, este un copac prăbusit în apă. E la vreo 2 metri de mal pe o lungime de vreo 7-8 metri. Apa se întoarce după el. Dincolo de el curent puternic, prea puternic pentru voblerul meu. Răzvan merge până la capătul lui. Eu mă opresc. După câteva lanseuri fără nici o urmare, mă concentrez un pic și lansez la un deget de copac. Nu apuc să fac două tururi de manivelă că simt încordarea din fir. Primul clean poposește pe mal. O poză rapidă, un pupic, si peștele s-a și reîntors în casa sa. Ne continuăm drumul pe malul Someșului în jos. Dăm de un mic pârâias. Eu cobor pe el către Someș, Răzvan merge pe cărare în jos. După câteva alunecări și după ce îmi umplu cizmele cu pământ pe malul abrupt, ajung la malul apei.
Locul pare promițător. Câteva pietroaie deviază curentul puternic al apei, formându-se o porțiune mai lină. Apare si Răzvan care, după ce a ocolit un pic pe cărare, stă chiar pe butucul din spatele meu. Încercăm amândoi, dar locul rămâne la stadiul de promițător, adică fără rezultate. Eu mai insist un pic după ce Răzvan a trecut mai încolo. Tot nimic. Până la urmă mă hotărăsc să plec. Încerc să mă urc pe butucul pe care a stat Răzvan, dar nu mă aleg decât cu o bucată de lemn putrezită in mână, și reușesc să pun palma pe o grămadă de urzici. Hmmmmmm. Măcar nu o să am reumatism când o sa fiu mai bătrân. În schimb văd niște urme lăsate de o vidră pe jos. Nu am ce face trebuie să mă întorc pe unde am venit.
Îl găsesc pe Răzvan ceva mai jos, dar continui să merg până la locul următor. Aici apa a rupt o bucată mare din mal și s-a format o bulboana serioasă. Și locul acesta pare promițător. Încerc, dar nici aici nu am atac. Observ în schimb cu coada ochiului dincolo de curentul puternic din mijlocul râului, sub o tufă de alun, un cerculeț subtil. Acolo stau deci. Urmăresc o vreme locul si, încet încet, încep să deslușesc câte o coadă de clean, câte un cerculeț la suprafața apei. Muscîresc pești. Lansez. Nu ajunge până pe partea cealaltă. Mai lansez o dată, de data asta pică in apă chiar lângă tufa de alun. Mult nu pot recupera, vreo 2 metri, ca dupa aceea ajunge în curentul de pe mijloc. Noroc că tufa e chiar un pic mai încolo de limita maximă a lanseului meu. La următoarea lansare am primul atac, dar forțez peștele în curent și scapă. Încerc din nou, peștii sunt tot acolo, nu s-au speriat. Văd două cozi, numa așa îi diferențiez, că ochelarii polarizanți nu îi am la mine. Lansez înaintea lor și atacul survine aproape instant. De data aceasta nu mă grăbesc și cleanul trece prin curent foarte cuminte. Îl las un pic să se odihnească după efortul depus în curent si îl rog să poposească pe mal lângă mine pentru o scurtă sedință foto. L-am convins ușor, i-am promis ca nu durează nici un minut si poate să plece înapoi la treburile lui. Promisiunea e promisiune, mă și țin de ea. Deja sunt mulțumit, chiar dacă nu aș mai prinde nimic. Nu e nimic mai frumos decât o zi petrecută pe malul apei.
Între timp apare și Răzvan pe malul de deasupra mea, arată ca un cercetaș indian în misiune.
Peștii încă sunt acolo, mai încerc de câteva ori. Până la urmă unul dintre ei se hotărește sa vadă ce îi cu bucata aia de plastic ce se plimbă in fața lui, și pune gura pe el, dar îl forțez din nou si scapă și ăsta. Altu nu mai vine.
Mă urc pe mal si ne continuăm drumul. Următorul loc e al lui Răzvan. După aceea urmează încă un loc aproape identic cu cel în care am fost mai înainte, diferența fiind că tufa de pe malul celălalt e cu mult in afara razei mele de acțiune. Încerc totuși dar fără rezultate. Ne hotărâm să ne odihnim aici un pic. Până impărțim sandwichul și o mandarină, mai pun un apus de soare superb pe cardul de memorie din aparatul foto.
Dacă nu ar fi mormanele de gunoaie aduse de apă, parcă am fi undeva într-o poveste.
Când urcăm pe mal găsim un măr, al cărui fructe coapte poposesc în buzunarele noastre.
La capătul malului abrupt, găsim un gropan cu apa lină. Peștii sunt aici, îi vedem. Lansăm din spatele unei tufe dar ne au văzut. Nu degeaba se zice despre clean, că este peștele cu o mie de ochi. Mai insist o dată și apare un biban după voblerul meu. La următoare lansare atac. Acuma facem cunoștință. Când să îl eliberez se zbate si îl scap pe mal. Se rostogolește până aproape în apă, trebuie să cobor malul să-l ajut în străduința sa de a ajunge în elementul său. Mai lansez o dată, incă un biban face cunostință cu mine. La următoarea altul. La fiecare recuperare pește. Recital. Acum își arată calitățile Mitchell-ul meu. Se agață aproape singur bibani. Alunec și pică o piatră în apă. O vreme pauză totala. Eu insist, peștii nu. Răzvan se plictisește și pleacă. Eu mai încerc o ultimă oară și insistența mea dă roade, un biban se prezintă la apel. Eliberez, mai prind unul, la a treia lansare nu mai prind nimic și plec după Răzvan. Îl găsesc mâncând mure. Cărare nu mai este, trebuie să înaintăm într-o junglă deasă până la următorul loc. Aici reușesc performanța să scot un scutec aruncat de cine știe când în Someș. Mergand mai departe ajungem lângă o statie de pompare a apei. Aici este un gropan cu o cioata scufundată. După câteva lanseuri de tatonare, de a lungul golfuletului mă hotărăsc să dau chiar lângă cioată. Atacul e aproape instant dar tot ce reușesc să văd numai o burtă galbenă, cred că a fost un biban serios. Bibanii sunt acolo, ne urmăresc nălucile, dar nu atacă. După o vreme nici nu le mai urmăresc. Mi-am notat locul în gps-ul meu cenușiu, ăla mare o să fie și data viitoare acolo. Aici Someșul trece pe lângă alte lacuri de dimensiuni mici dar în care mișună clenii.
Până acum nu mi-am schimbat ugly-duckling-ul, dar a venit momentul ca să încerc cu un popper, apa din lacuri fiind invadată aproape complet de brădiș. Lansez, peștii urmăresc năluca, o atacă dar cred că ancora este prea mare pentru ei.
Trecem înapoi pe Someș și schimb popperul cu un salmo hornet roz dar fiind aproape pe înserate după ce reușesc să prind o creangă, renunț. Mai dau de câteva ori și pe următorul lac, pe care prind la primul lanseu un biban cam de mărimea voblerului.
Nu mai mergem pe traseul pe care am venit, ci iesim la Polus exact la timp să prindem următorul 43 ce ne duce acasă.
Vă las pe voi să decideți dacă a meritat să ies din casă, sau, poate, mai bine stăteam în fata calculatorului.
Ce ziceti?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu